Napoleon Bonaparte s-a născut ca al doilea din cei șapte copii, în casa Buonaparte din orașul Ajaccio, Corsica, pe 15 august 1769, un an mai târziu după ce insula fusese transferată Franței de către Republica Genova. El s-a numit inițial Napoleone di Buonaparte, prenumele provenind de la un unchi care fusese omorât în timp ce lupta împotriva francezilor, însă mai târziu a adoptat numele de Napoléon Bonaparte, cu o rezonanță mai accentuată în limba franceză.
Familia corsicană Buonaparte își avea originile în mica nobilime italiană care emigrase în Corsica în secolul al XVI-lea. Tatăl său, Nobile Carlo Buonaparte, un avocat, a fost numit reprezentantul Corsicii la curtea lui Ludovic al XVI-lea în 1777. Micul corsican, după cum a fost cunoscut mai târziu datorită originii sale, dar şi înălţimii reduse, a avut un temperament năvalnic, care ştia să iasă cu bine dintr-o încăierare şi să obţină iertarea mamei prin vicleşug, chiar dacă era vinovat. Mama sa era cea care s-a ocupat de educaţia copiilor, Napoleon moştenind de la ea spiritul de ordine şi dragostea de muncă.El avea un frate mai mare, Joseph, și șase mai mici: Lucien, Elisa, Ludovic, Pauline, Caroline și Jérôme. Napoleon a fost botezat catolic cu puțin timp înainte de a împlini doi ani, pe 21 iulie 1771 la Catedrala Ajaccio.