Devenit absolvent în septembrie 1785, Bonaparte este numit ofițer cu gradul de sublocotenent în regimentul de artilerie La Fère. A servit ca locotenent la doar 20 de ani în garnizoanele de la Valence și Auxonne până după izbucnirea Revoluției Franceze în 1789, deși în această perioadă a fost în permisie timp de aproape două luni în Corsica și Paris. Un naționalist corsican fervent, Bonaparte i-a scris liderului corsican Pasquale Paoli în mai 1789: „Pe când națiunea pierea, m-am născut eu. Treizeci de mii de francezi au fost vomitați pe malurile noastre, înecând tronul libertății în valuri de sânge. Astfel arăta priveliștea odioasă care a fost prima ce m-a impresionat.”
  A petrecut primii ani ai Revoluției în Corsica, luptând într-o bătălie complexă între regaliști, revoluționari și naționaliștii corsicani. El a sprijinit facțiunea revoluționară iacobină, a câștigat gradul de locotenent-colonel și comanda unui batalion de voluntari. După ce depășise termenul permisiei și a condus o revoltă împotriva unei armate franceze din Corsica, a reușit totuși să convingă autoritățile militare din Paris să-l promoveze în gradul de căpitan în iulie 1792.
  Pe data de 7.02.1794 este numit comandantul artileriei , apoi ofițer general.
  La 2 martie 1796, Bonaparte a devenit comandant al armatei franceze din Italia, remarcându-se în batalia de la Rivoli. Cuvintele adresate soldaţilor au rămas în istorie:
  “Soldaţi, sunteţi prost hrăniţi şi aproape goi…sunt pe cale de a vă conduce într-una din cele mai mănoase câmpii din lume. Înaintea voastră se află oraşe măreţe şi provincii bogate. Acolo vom găsi glorie, onoare şi bogăţii. Soldaţi ai armatei din Italia, vă va lipsi oare curajul?”
  În campania din Italia (1796-1797), armata condusă de Napoleon a învins trupele habsburgice.